Despre ...
  • Pret, cost si valoare

    Preţul este suma de bani cerută, oferită sau plătită pentru un activ. Din cauza capacităţilor financiare, a motivaţiilor sau intereselor speciale ale unui anumit cumpărător sau vânzător, preţul plătit poate fi diferit de valoarea care ar putea fi...

  • Valoarea de Piata

    Valoarea de piaţă este suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat la data evaluării, între un cumpărător hotărât şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie nepărtinitoare, după un...

  • IVS - Standarde Internationale de Evaluare - Definitii

    Definiţiile de mai jos se referă la cuvinte sau la expresii utilizate în Standardele Internationale de Evaluare IVS - Cadrul general.

    Abordarea prin cost – oferă o indicaţie asupra valorii, prin utilizarea...

  • Raport de Evaluare

    Cuprinsul raportului de evaluare este generalizat in structura ce urmeaza dar poate fi adaptat de expertii evaluatori Anevar in functie de scopul acestuia. In general cuprinsul unui raport de evaluare are urmatoarea ...

  • Evaluatori Independenti

    Evaluatorul independent este acea persoana fizica autorizata sau juridica - in functie de constituire - care detine o parafa valabila ANEVAR cu experientA semnificativa in domeniu, competenta in evaluare pe piata...

Metode de evaluare terenuri

Servicii Evaluare Imobile si Bunuri Mobile » Metode de evaluare terenuri


    1. comparaţia vânzărilor;
    2. tehnica parcelării şi dezvoltării;
    3. repartizarea (alocarea);
    4. extracţia (prin scădere), numită şi abstracţia;
    5. tehnica reziduală a terenului (capitalizarea venitului rezidual alocat terenului);
    6. capitalizarea rentei funciare (chiriei);

Toate cele şase metode (numite şi tehnici) de evaluare a terenului nu sunt altceva decât derivări ale celor trei abordări tradiţionale ale valorii oricărui tip de proprietate, respectiv abordarea prin comparaţie, abordarea prin venit şi abordarea prin cost.
Mai trebuie reţinut că evaluarea terenurilor este de competenţa profesională a evaluatorului de proprietăţi imobiliare, care respectă cerinţele GN1- Evaluarea proprietăţii imobiliare.
Prezentarea sintetică a esenţei acestor metode de evaluare şi a adecvării utilizării lor este redată în continuare.

1. Metoda comparaţiei vânzărilor se bazează pe principiul economic al substituţiei. Metoda se utilizează pentru evaluarea terenurilor libere sau care se consideră a fi libere pentru scopul evaluării. Valoarea terenului derivă din informaţiile de piaţă ale preţurilor de tranzacţie ale unor terenuri similare, respectiv valoarea de piaţă poate fi determinată în urma analizei preţurilor de piaţă ale terenurilor libere comparabile, din aceeaşi arie de piaţă, care au fost tranzacţionate la o dată apropiată de data evaluării. Analiza preţurilor la care s-au efectuat tranzacţiile sau a ofertelor de vânzare de terenuri similare libere este urmată de efectuarea unor corecţii ale preţurilor terenurilor libere comparabile, pentru a cuantifica diferenţele dintre preţurile plătite sau cerute pe unitatea de suprafaţă, cauzate de diferenţele caracteristicilor specifice ale proprietăţilor şi tranzacţiilor (numite elemente de comparaţie). Această metodă este cea mai uzuală şi preferabilă tehnică de evaluare a terenului, cu condiţia să existe informaţii suficiente despre vânzările de terenuri similare, din aceeaşi arie de piaţă.
În cazul că nu există un număr suficient de vânzări sau de oferte de vânzare de terenuri similare sau în situaţia în care evaluatorul ar trebui să facă multe şi ample corecţii ale preţurilor de tranzacţie ale unor terenuri cu caracteristici mult diferite de cele ale terenului în cauză, care nu ar asigura credibilitatea rezultatului aplicării metodei comparaţiei vânzărilor, evaluatorul de proprietăţi imobiliare are la dispoziţie alte 5 metode de evaluare a terenului, redate mai jos. Credibilitatea rezultatelor obţinute din aplicarea acestor 5 metode, mai puţin preferate, depinde de profunzimea analizelor, de fundamentarea ipotezelor şi a raţionamentului profesional al evaluatorului.

2. Tehnica parcelării şi dezvoltării (numită şi metoda utilizării anticipate sau metoda costului dezvoltării) constă în plasarea evaluatorului în postura ipotetică de dezvoltator al unui teren neamenajat, pe premisa că amenajările şi construcţiile proiectate reprezintă cea mai probabilă utilizare a terenului.
Această metodă este aplicabilă în cazul evaluării unor suprafeţe mari de teren neamenajat, a căror cea mai bună utilizare o reprezintă parcelarea şi amenajarea ca amplasamente şi/sau eventual construirea pe loturile parcelate şi amenajate ale clădirilor rezidenţiale. Deci, această metodă se poate aplica în două ipoteze:
    - parcelarea unui teren viran şi amenajarea acestuia ca amplasament, prin dotarea cu infrastructura necesară şi apoi vânzarea loturilor amenajate; şi
    - parcelarea unui teren viran, amenajarea acestuia ca amplasament, construirea locuinţelor adecvate şi apoi vânzarea proprietăţilor rezidenţiale rezultate (teren plus locuinţă).
Rezultatul acestei metode este valoarea maximă pe care un dezvoltator prudent ar putea să o plătească pentru achiziţionarea unui teren neamenajat, deci o valoare calculată ca mărime reziduală dintre preţurile de vânzare estimate ale loturilor amenajate sau ale proprietăţilor construite şi costurile totale estimate de parcelare, amenajare şi construire, în care se include şi profitul dezvoltatorului.
Credibilitatea rezultatului metodei este condiţionată de existenţa unui volum important de informaţii despre costurile de parcelare, amenajare şi de construcţie, despre preţurile de vânzare ale parcelelor amenajate (amplasamente), precum şi despre preţurile de vânzare ale proprietăţilor construite.

3. Metoda alocării se bazează pe principiul echilibrului, conform căruia există un raport procentual normal între valoarea terenului şi valoarea întregii proprietăţi, specific diferitelor categorii de proprietăţi imobiliare, aflate în locaţii specifice. Acest raport procentual este dedus din analiza preţurilor de vânzare ale terenurilor libere şi ale unor proprietăţi comparabile (teren şi construcţii), dintr-o arie comparabilă şi competitivă învecinată, cu caracteristici similare. Acest raport procentual este aplicat apoi preţului de vânzare a proprietăţii construite, pentru a determina valoarea terenului. Această metodă este aplicabilă în situaţia când nu există terenuri libere vândute sau oferite la vânzare, în aria de piaţă a terenului supus evaluării.
Deoarece raportul procentual dintre valoarea terenului şi valoarea totală a proprietăţii este dificil de obţinut şi de susţinut, această metodă este mai rar utilizată şi aproape niciodată ca o primă metodă de evaluare a terenului.

4. Metoda extracţiei constă în determinarea valorii terenului liber ca o mărime reziduală, după ce din preţul curent de vânzare al întregii proprietăţi imobiliare (teren plus amenajări şi construcţii) s-a scăzut costul de înlocuire net al construcţiilor şi amenajărilor. Această metodă este adecvată când:
    - nu există terenuri libere, vândute sau oferite la vânzare, în aria de piaţă a terenului supus evaluării;
    - valoarea construcţiilor este mică (îndeosebi în mediul rural); şi dacă se poate determina cu acurateţe costul de înlocuire net (CIN) al construcţiilor.

5. Tehnica reziduală a terenului este înscrisă în abordarea prin venit, fiind utilizată când fluxul de venit este dependent atât de construcţii şi amenajări, cât şi de teren.
Etapele aplicării acestei metode sunt:
    - determinarea venitului net din exploatare (VNE) anual total al proprietăţii;
    - determinarea VNE anual alocabil construcţiilor pe baza ratei de capitalizare aferente construcţiilor şi scăderea acestuia din VNE anual total al proprietăţii; şi capitalizarea VNE rămas (rezidual), care este alocabil numai terenului, cu o rată de capitalizare adecvată.
Cele trei condiţii ale aplicării acestei metode sunt:
    (a) cunoaşterea CIN a clădirilor (construcţiilor) şi amenajărilor sau posibilitatea determinării acestuia cu credibilitate;
    (b) cunoaşterea venitului net total din exploatare al proprietăţii sau posibilitatea determinării acestuia cu credibilitate; şi
    (c) posibilitatea obţinerii nivelurilor de piaţă ale ratelor de capitalizare ale terenurilor şi clădirilor.
Această tehnică de evaluare se utilizează în două situaţii:
    - când nu există terenuri libere vândute sau oferite la vânzare, în aria de piaţă a terenului supus evaluării;
    - pentru testarea fezabilităţii financiare a utilizărilor posibile ale unui amplasament, în cadrul analizei celei mai bune utilizări.

6. Capitalizarea rentei funciare (chiriei) se aplică în cazul în care venitul se obţine din cedarea dreptului de folosinţă a terenului, independent de amenajările de pe acesta (dacă există), în schimbul unei rente sau chirii, deci este un venit independent de veniturile generabile de construcţiile şi amenajările de pe teren.
Această metodă se aplică pentru evaluarea terenurilor cu destinaţie agricolă, ca şi pentru evaluarea terenurilor închiriate.
Metoda constă în convertirea rentei funciare (sau chiriei pentru teren) în valoarea terenului, prin aplicarea unei rate de capitalizare extrasă de pe piaţă. Metoda poate fi aplicată în condiţiile în care există informaţii de piaţă suficiente asupra nivelurilor de piaţă ale rentelor şi chiriilor funciare, precum şi a ratelor de capitalizare.
Pentru aplicarea acestei metode trebuie să se analizeze clauzele contractului de închiriere/ arendare/ concesiune, referitoare la escaladarea chiriei/ rentei, reînnoirea contractului, precum şi valoarea terminală şi selectarea unei rate de capitalizare de piaţă adecvate.